Umorul. Cât de important este acesta la locul de muncă

Râzi?! Nu... Serios te întrebăm! Cât de des?

Cât de sobră este atmosfera la locul tău de muncă? Îți place să mergi la job mai mult pentru cum te simți alături de colegii tăi decât pentru ceea ce faci?

Jim Warborg, unul dintre președinții Robert Half International, o companie multinațională de HR, a arătat că managerii inteligenți - și oamenii inteligenți în general - știu să-și folosească simțul umorului reușind, totodată, să fie mai eficienți în ceea ce fac. Pe de altă parte, un mediu rigid pare să conducă la stres ridicat și moral mai scăzut.

 

Capacitatea unui manager de a menține această atmosferă relaxată la locul de muncă îi va face pe oameni să își dorească să lucreze cu acesta, chiar și (poate... mai ales în) perioadele dificile. Liderii triști vor ajunge să fie înconjurați de oameni triști... Iar tristețea apasă greu asupra creativității și inovației. La capătul celălalt al poveștii, seriozitatea nu este produsul tristeții sau al fricii, așa că orice argument în acest sens nu are niciun fundament. Prin urmare, mixul ideal pentru un manager eficient îmbină autoritatea cu dispoziția senină și doze cumpătate de umor.

Râdeți des pentru că râsul reduce stresul, îmbunătățește starea de spirit și contribuie la consolidarea relațiilor de lucru.  Nu uitați să râdeți însă împreună cu colegii voștri și nu de aceștia.

Pentru mai multă siguranță lăsăm însă mai jos câteva reguli simple pe care să le ai în vedere.

👉 Prima regulă: evită sarcasmul și nu îți înjosi interlocutorii în nicio situație.

👉 Regula numărul doi: dezvoltă autoironia. Aceasta distruge barierele dintre noi și ceilalți.

👉 Regula numărul trei: Râzi, fără să aștepți ca ceilalți să facă același lucru.  Râzi pentru că râsul te ajută să te simți mai puțin tensionat.

👉 Regula numărul patru: rămâi pozitiv. Întâlnirile cu oameni deschiși sunt cele pe care ni le amintim cu drag! 😊

În loc de încheiere, gânduri bune și un citat care ne inspiră: ”Zâmbește și vei avea prieteni! Încruntă-te și vei avea riduri!” (George Eliot)