În situația familiilor monoparentale nu va fi necesară declarația celuilalt părinte pentru dreptul la zile libere

 Într-un mesaj transmis via Facebook, Ministrul Muncii și Protectiei Sociale, Raluca Turcan, a explicat că solicitarea dreptului la zile libere pentru supravegherea copiilor sau la majorarea salariala, în cazul familiilor monoparentale, nu va mai avea nevoie de declarația celuilalt părinte.
 

”Acordarea zilelor libere pentru supravegherea copiilor în situația limitării sau suspendării activităților didactice se aplica neunitar în cazul familiilor monoparentale. Practic, unii angajatori acordau zile libere sau majorare salarială, iar alții nu.

Am transmis colegilor din Parlament câteva amendamente prin care să clarificăm o serie de aspecte și să asigurăm aplicarea unitară a reglementărilor în vigoare, astfel încât să nu afectăm sănătatea copiilor și siguranța acestora în lipsa părinților care să-i supravegheze în zilele în care cursurile se țin online.

Astăzi, (nota HGG – 16.02.2021) Comisia a adoptat propunerile de modificare solicitate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale astfel:

În cazul familiei monoparentale, nu este necesară declarația celuilalt părinte pentru solicitarea dreptului la zile libere sau la majorarea salarială;

Angajaţii sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, angajaţi din penitenciare şi personal din unităţile sanitare publice vor putea solicita acordarea de zile libere, cu acceptul angajatorului. Dacă părintele nu solicită acordarea zilelor libere, atunci acesta beneficiază de majorarea salarială de 75%.

În situația în care aceste drepturi s-au acordat, sumele plătite nu constituie debite și nu se recuperează.”

Sursa