Obligațiile angajatorului cu privire la acordarea concediului de creștere a copilului și a stimulentului de inserție

Modificările aduse Ordonanței de Urgență Nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară de creștere a copilului, intrate în vigoare la 6 mai 2019, au introdus noi obligații atât pentru angajator, cât și pentru angajat.

Astfel, părintelui care nu beneficiază de acest drept, îi va fi alocată cel puțin o lună din concediul pentru creșterea copilului. Prin modificările aduse recent de Legea nr. 89/2019, angajatorul celuilalt părinte este obligat să aprobe luna de concediu, perioada fiind stabilită de comun acord cu angajatul. Obligația de a acorda concediu este acum prevăzută în mod expres și în OUG 111/2010. Această luna de concediu nu este transferabilă, iar, în cazul în care angajatul declină acest drept indemnizația pentru luna aferentă se va pierde.

Părintele salariat are, totodată, dreptul de a reveni mai repede la serviciu, situație în care va beneficia de stimulent de inserție pentru toată perioada în care ar fi beneficiat de concediu pentru creșterea copilului.  Are însă obligația de a anunța angajatorul cu cel puțin 30 de zile înainte cu privire la intenția de a reveni la serviciu. Trebuie punctat faptul că angajatul nu poate beneficia și de stimulent de inserție și de indemnizație pentru creșterea copilului în aelași timp.

Părintele care optează pentru stimulent de inserție nu poate fi concediat în perioada în care primește acest beneficiu, iar angajatorul nu va restricționa accesul acestuia la stimulent. Interdicția concedierii se aplică o singură dată, pentru șase luni de la revenirea definitivă a salariatului la locul de muncă. Excepție de la această prevedere fac situațiile în care concedierea vine pe fondul reorganizării judiciare a companiei sau în caz de faliment.

Nerespectarea acestor prevederi cu privire la stimulentul de inserție și la concedierea salariatului, poate conduce la amendarea angajatorului cu sume cuprinse între 5.000 și 10.000 lei

Photo Credit onlyyouqj