În ultimii ani, limbajul profesional a fost îmbogățit cu un număr tot mai mare de termeni. Dinamica la nivelul companiilor a avut o dezvoltare vizibilă, fapt care a condus la crearea unui vocabular menit să susțină eficient aceste noi tendințe. Au apărut, astfel, noi expresii precum rezolvarea problemelor, atenție distributivă, rezistență la stres și co-design. Toate acestea reprezintă abilități care au impact și la nivel emoțional. Este surprinzător, însă, că termenul „curaj” lipsește din acest vocabular.
Nu înțelegem motivul acestei excluderi, mai ales acum, când cele mai multe companii își propun tot mai mult să dezvolte spiritul antreprenorial și să fructifice la maximum punctele forte ale angajatului. A fi curajos înseamnă să știi cum să faci față unui dezacord, dar și temerilor. Curajul este o abilitate comportamentală și relațională fundamentală pentru un angajat și poate să fie încadrată ca o abilitate soft. Deci, de ce este perceput curajul ca o atitudine ambiguă?
Adesea, în companii există tendința de a ignora dezacordul și, automat, curajul necesar pentru exprimarea acestuia. În acest fel se ignoră potențialul care vine odată cu această atitudine: capacitatea de a-ți exprima ideile și de a le susține, de a înfrunta situații negative cu determinare și de a lupta pentru atingerea obiectivelor. Este evident că succesul și progresul se obțin prin părăsirea zonei de confort: o acțiune care necesită foarte mult curaj! Fără acest spirit tipic persoanelor proactive, compania riscă să piardă oportunități importante.
Prin urmare, provocarea constă în furnizarea de resurse care pot face ca impulsurile emoționale să dobândească sens; mecanisme precum dialogul și căile de comunicare trebuie, așadar, promovate constant la toate nivelurile. O organizație capabilă să promoveze curajul, considerându-l o abilitate, face un pas decisiv în direcția sustenabilizării emoționale, ceea ce reprezintă marea provocare pentru toți cei care se ocupă astăzi de resursele umane în cadrul companiilor.
La voi cum stau lucrurile? Cât de mult este apreciat curajul în compania în care lucrați?
Loredana Luțescu