Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului 2019 – Pe 15 august salariații vor beneficia de o zi liberă

Luna viitoare, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, salariații vor primi o zi liberă. Adormirea Maicii Domnului, care se sărbătorește anual la data de 15 august, este zi liberă legală, conform Codului Muncii.

Cum anul acesta Sfânta Maria va pica într-o zi de joi, salariații care nu și-au epuizat toate zilele de concediu au șansa unei mini vacanțe de 4 zile. Angajatorii privați pot acorda însă aceasta zi liberă, urmând ca orele de lucru să fie recuperate ulterior fie prin prelungirea programului normal de lucru, fie într-o zi de sâmbătă.

Până la final de an vom mai avea 4 sărbători legale:

  • Sfântul Andrei – 30 noiembrie, care se va sărbători anul acesta într-o zi de sâmbătă
  • Ziua Națională a României – 1 decembrie, duminică
  • 25 și 26 decembrie, Prima și a Doua zi de Crăciun – care pica anul acesta miercurea și joia.

În situația companiilor cu flux continuu de lucru, când zilele libere nu pot fi acordate, Codul Muncii prevede compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Dacă nu se acordă zile libere, salariații beneficiază de spor la salariul de bază de minimum 100%.
Photo Credit: Vintage photo created by bearfotos – www.freepik.com

Alte știri

cumulul-de-functii-2026-reguli-payroll
Cumulul de funcții în 2026: regulile de payroll care contează
Cumulul de funcții în 2026 permite unui salariat să lucreze în baza mai multor contracte individuale de muncă, la același angajator sau la angajatori diferiți. Fiecare contract se administrează separat, însă funcția de bază, contribuțiile pentru veniturile sub salariul minim, timpul…
Ziua Muncii 2025
Ziua Muncii 2025: Liber legal pe 1 mai și minivacanță pentru bugetari
​În 2025, salariații din România beneficiază de o zi liberă legală pe data de 1 mai, conform prevederilor Codului muncii. Ziua Muncii este recunoscută ca sărbătoare națională și atât angajații din sectorul bugetar, cât și cei din mediul privat beneficiază de…
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.