Leasingul de personal este tot mai des o soluție abordată de companiile din România. Fie că optează pentru acest serviciu pentru a acoperi creșteri sezoniere ale activității sau pentru a înlocui temporar personalul permanent, munca prin agent de muncă temporară este o soluție care ajută companiile să găsească rapid personal fără să își împovăra angajații din departamentul intern de HR cu toate procedurile legate de angajarea și administrarea acestora. Concret, personalul temporar este angajat de agentul de muncă temporara, firma de leasing de personal care îi plătește salariul, toate contribuțiile de asigurări sociale, îi pune la dispoziție orice documente care să ateste statutul său de salariat, însă lucrează pentru o companie client.
Ce oportunități oferă angajarea temporară pentru angajați?
În primul rând este important să punctăm faptul că proiectele de munca temporară sunt potrivite atât pentru angajații cu experiență, cât și pentru tinerii absolvenți, pentru cei care își doresc o schimbare în carieră sau pentru cei care au avut o perioadă mai lungă de inactivitate profesională.
- Munca temporară poate fi o soluție pentru orientarea în carieră: angajatul are ocazia să câștige experiență profesională, să cunoască diferite industrii, companii și colegi. În plus, acesta își poate îmbunătăți și completa abilitățile, propria rețea și orizonturile personale.
- Lucrătorii temporari au mai multe șanse pe piața muncii. Fiind implicați activ într-un proiect vor beneficia de formare continuă și traininguri și vor avea ocazia să își dezvolte în permanență abilitățile.
- Candidații care au perioade de pauză în experiența profesională pot opta pentru munca temporară pentru a reveni în câmpul muncii, aceasta fiind o oportunitate pentru a ieşi din cercul vicios al şomajului.
- Este totodată important să menționăm că, în mare parte, companiile care beneficiază de personal temporar preferă să preia acești angajați pentru proiectele interne, economisind astfel timpul pe care l-ar investí în formarea și pregătirea unor noi angajați. Astfel, un post temporar poate fi un prim pas către un post permanent.
Cât câștigă un salariat temporar?
Salariul minim pe care furnizorii de servicii îl plătesc angajaților temporari este aliniat contractului colectiv. Lucrătorii temporari care au cunoștințe speciale și calificări căutate sunt însă plătiți mai mult decât acesta. Totodată, pot exista venituri suplimentare în funcție de industrie și durata utilizării, angajații temporari beneficiind de bonusuri și prime, aliniate la salariile angajaților interni ai companiei client care lucrează pe aceeași poziție.
Cât de repede pot fi angajat pe un proiect de muncă temporară printr-o agenție de profil?
Angajarea pe un proiect de muncă temporară este influențată de o serie de factori, precum nivelul de pregătire cerut, urgența proiectului, volumul de angajări pe care companía de muncă temporară îl gestionează, disponibilitatea companiei client pentru a organiza toate formalitățile de primire a noilor angajați, dar și respectarea tuturor formalităților de angajare: semnarea contractului, efectuarea examenului de medicină a muncii, efectuarea formalităților de SSM etc.
Angajarea pe proiectele de muncă temporară presupune mai multe etape de selecție, astfel că veți fi invitat să participați la interviu și în toate etapele de testare pentru acel proiect. Acestea pot consta în probe de lucru, testarea cunoștințelor de limbi străine, a abilităților numerice etc.
Cât durează o misiune temporară?
Misiunea de muncă temporară nu poate fi mai mare de 24 de luni. Ea poate fi prelungită cu perioade succesive care, adăugate la durata iniţială a misiunii, nu poate depăşi o perioadă de 36 de luni.
La ce trebuie să fiți atent atunci când vă angajați pe un proiect de muncă temporară?
Lucrând cu o agenție de recrutare aveți garanțía că:
- Angajarea se va face cu contract de muncă
- Salariul negociat și toate contribuțiile sunt plătite la timp, corect
- Orele suplimentare sunt plătite
- Concediul plătit
- Beneficiați de oportunități de formare și calificare, în funcție de cerințele companiei client
- Agentul de muncă temporară se asigură că dvs. beneficiați de echipament de protecție corespunzător
- Sprijin pentru a putea beneficia de oportunități în carieră, în continuare
Care sunt industriile care angajează cei mai mulți angajați temporari?
Deși munca temporară poate fi o soluție pentru majoritatea industriilor, domeniile care angajează cel mai mult prin acest serviciu sunt productie, logistica, e-commerce, retail, FMCG, IT&C, agricultura, entertainment, automotive, telecom, BPO&SSC, Energie, Financiar bancar, Engineering, Pharma, Sales, Oil & Gas.
De ce să alegeți Humangest și IHM?
Humangest România face parte din grupul italian, SGB Humangest Holding, specializat în furnizarea de servicii de consultanță în domeniul resurselor umane. În prezent grupul își desfășoară activitatea prin intermediul a 45 de filiale din Italia, 5 în România și 25 în Regiunea Balcanică. Prezența în Regiunea Balcanică este susținută printr-un parteneriat strategic semnat cu Heads Adriatic, companie de consultanță în HR, cu o experiență de peste 20 de ani în industrie. Furnizăm servicii prin intermediul a 3 reprezentanțe în Serbia și Muntenegru, 17 în Slovenia, 1 în Croația, 2 în Bosnia Hertegovina, 2 în Macedonia de Nord și 1 în Albania.
Humangest România a fost înființată în 2007 și are, în prezent, o echipă de peste 80 de consultanți. În 2019, compania a achiziționat IHM Total Consult, companie românească, cu sediul central în Timișoara, extinzându-și acoperirea la nivel național. Humangest se poziționează în prezent pe locul 4 în topul furnizorilor de servicii de resurse umane. Mai multe despre noi, poți citi însă aici: http://humangest.ro/ro/despre-noi
Aveți nevoie de ajutor pentru a vă găsi un job?
Contactați-ne: recrutare@humangest.ro, recrutare@ihm.ro