În linie cu salariul minim brut garantat în plată, legea impune și în cazul celor ce lucrează cu ziua respectarea unei remunerații minime. Așadar beneficiarii pot fi sancționați dacă nu acordă remunerații peste acest minim legal, dacă folosesc zilieri în alte domenii decât cele permise în lege și dacă nu completează registrul special de evidență.
În acord cu Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, zilierii au dreptul la o remunerație zilnică brută ce nu poate fi mai mică decât valoarea orară a salariului minim. Având în vedere că în 2023 Salariul de bază minim brut pe țară este de 3000 de lei, asta înseamnă 18,145 lei/oră, conform HG 1.447/2022.
Aceasta este plata minimă pe care pe care trebuie să o achite beneficiarii lucrărilor în toate domeniile de activitate unde folosesc zilieri. Domeniile în care pot lucra zilierii sunt exclusiv cele stabilite prin Legea nr. 52/2011, iar utilizarea zilierilor în afara domeniilor de activitate prevăzute de lege poate aduce o amendă cuprinsă între 10.000 și 20.000 lei beneficiarilor.
Pentru remunerația zilierilor, beneficiarii muncii ziliere trebuie să achite la stat impozit pe venit (cotă 10%) și contribuție la pensii (cotă 25%). Conform legii 52/2011 ”Activitatea desfășurată în condițiile prezentei legi nu conferă zilierului calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate. Acesta se poate asigura opțional în sistemul public de sănătate potrivit prevederilor art. 180 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.”
Același cadru legislativ stabilește și cât poate lucra un zilier pe parcursul unui an. De principiu, un astfel de lucrător nu poate activa mai mult de 120 de zile pe an, dar există și domenii exceptate de la această regulă, în care poate lucra până la 180 de zile anual.
Cel mai important lucru pe care trebuie să îl facă beneficiarul activității prestate de un zilier, este să înregistreze, la începutul zilei de muncă, datele de identificare ale acestuia în Registrul electronic de evidență a zilierilor. Această înregistrare trebuie făcută în fiecare zi în care zilierul se prezintă.
Este important să precizăm că, deși remunerația brută orară a zilierilor se stabilește prin negociere directă cu angajatorul, conform Legii 52/2011, ea nu poate fi mai mică decât valoarea pe oră a salariului minim brut pe țară. Nerespectarea obligațiilor privind remunerația minimă poate fi sancționată cu amenzi de 10.000 lei. De asemenea, lipsa acordului scris între beneficiar și zilier din care să reiasă că remunerația se plătește cel mai târziu la sfârșitul săptămânii sau la perioadei de desfășurare a activității poate fi sancționată cu amendă între 1.000 și 5.000 lei.