Munca peste program – cât de mult, cât de des și cât de bine ne face?

Un studiu realizat de Wisemetry Research în perioada 30 octombrie – 4 noiembrie 2020 arăta că 37% dintre respondenții care au experimentat atât munca de la birou, cât şi munca de acasă spun că lucrează mai mult, ca timp alocat, atunci când se află în regim de telemuncă.

Munca peste program a fost din totdeauna un subiect intens dezbătut, nu este neapărat un subiect de pandemie, dar trecerea în online l-a readus parcă mai des în prim plan.

Fiecare dintre noi, măcar o dată în viață, a pierdut noțiunea timpului la job. Unii și-au făcut un obicei din acest stil găsindu-ți scuze în șansele de promovare, un salariu mai bun, recompense și diferite beneficii. Alții, fiind într-o organizație în care munca peste program este o practică, și-au imaginat că nu prea au de ales.

În noul context, în care pandemia a răsturnat viața socială a întregii lumi și a schimbat consistent modul în care lucrăm, granițele dintre muncă și viața privată au devenit tot mai neclare, împingând programul de lucru mai mult în spațiul privat.

Cât de mult muncim și ce scuze ne găsim pentru a lucra peste program?

Un studiu Wright Hassall a arătat că un angajat lucrează în medie 9 ore peste programul de lucru față de media de 3 ore suplimentare de dinainte de pandemie. Care este motivul? 34% dintre respondenți au mărturisit că, pur și simplu, nu reușesc închidă calculatorul la timp, iar 29% au spus că nesiguranța jobului este cea care îi face să lucreze mai mult.

Lipsa feedbackului și a interacțiunii cu colegii, absența unei reacții care să ne confirme direcția ne împinge de multe ori să compensăm prin mai multă muncă. Ne face aceasta mai productivi?

Rezultatele pe care companiile le-au raportat au indicat  o creștere a productivității. Rămâne de văzut, însă, cât de sustenabilă este aceasta pe termen mediu și lung, având în vedere că apar tot mai multe semnale că, pe măsură ce interacțiunea cu colegii scade și pandemia adâncește anxietatea legată de siguranța joburilor, stabilitatea emoțională devine din ce în ce mai fragilă.

Munca peste program nu te face mai eficient

Pandemia nu a schimbat modul în care funcționăm, așa că este important să reținem că una, două ore suplimentare pe săptămână ne pot ajuta să punem lucrurile în ordine atunci când traversăm perioade mai aglomerate, dar, nu înseamnă că acesta trebuie să devină un mod de lucru pe termen lung.

Conform unui studiu al Universității din Stanford o persoană care lucrează 70 de ore pe săptămână nu produce mai mult decât cineva care lucrează 48 de ore pe săptămână.

Orele lungi de lucru duc la oboseală, pierderea motivației și burnout

După luni de telemuncă, mulți angajați reclamă efecte secundare. Izolarea, oboseala, depresia, bolile musculare, oculare sau burnout-ul sunt doar câteva dintre acestea, iar efectele negative ale epuizării se văd în toate domeniile vieții: acasă, la serviciu și în viața socială.

În acest context rolul HR-ului și al managerilor direcți este esențial pentru restabilirea și menținerea menținerea echilibrului.

Servicii HR

Ultimele joburi

RESPONSABIL CONTROLUL CALITATII

BUCURESTI SECTORUL 4, BUCURESTI

Data ultimei actualizari: 06-12-2024

Aplica

GESTIONAR

ZALAU, SALAJ

Data ultimei actualizari: 06-12-2024

Aplica

CONTABIL

BUCURESTI SECTORUL 4, BUCURESTI

Data ultimei actualizari: 06-12-2024

Aplica

SPECIALIST RESURSE UMANE

POPESTI LEORDENI, ILFOV

Data ultimei actualizari: 04-12-2024

Aplica

BUYER

BUCURESTI SECTORUL 1, BUCURESTI

Data ultimei actualizari: 29-11-2024

Aplica

CONTABILA

BUCURESTI SECTORUL 4, BUCURESTI

Data ultimei actualizari: 29-11-2024

Aplica

SPECIALIST ACHIZITII SI PROCESARE FACTURI

BUCURESTI SECTORUL 5, BUCURESTI

Data ultimei actualizari: 29-11-2024

Aplica

TEHNICIAN INSTALATII ELECTRICE

BUCURESTI SECTORUL 6, BUCURESTI

Data ultimei actualizari: 29-11-2024

Aplica

OPERATOR PRINCIPAL

SIBIU

Data ultimei actualizari: 29-11-2024

Aplica

ECONOMIST

BUCURESTI SECTORUL 2, BUCURESTI

Data ultimei actualizari: 29-11-2024

Aplica

Pagina 1 - 335 inregistrari

Noutăți