Work from Home – Încotro?

A trecut aproape un an de când mulți dintre noi lucrăm de acasă. Am trecut cu brio prin perioada de adaptare, ne-am acomodat mai mult sau mai puțin noii situații, iar acum așteptăm cu nerăbdare ca totul să se termine. Întrebarea nu mai este Se va termina oare? ci Cum și când se va întâmpla asta?

Ce s-a schimbat însă?
Să le luăm pe rând:

FAMILIE

Stai mai tot timpul în casă și parcă ai început să îi cunoști mai bine pe ai tăi. Îți dai seama că temele copilului de gimnaziu sunt cel puțin la fel de dificile ca sarcinile tale de la job. Sigur te simți mândru la sfârșitul semestrului când micul elev îți arată carnetul de note. Are numai 9 și 10 și un singur 7 la Istorie. Îl feliciți din toată inima și îți aduci aminte că la un moment dat te-a rugat să-i faci tu un referat legat de romanizarea Daciei, pentru că nu mai avea timp. Încerci să îți ridici stima de sine spunându-ți că și 7 este o notă bună.

RELAȚII ÎNTRE SOȚI

Suntem siguri că de când lucrezi de acasă acorzi o mult mai mare atenție partenerului de viață chiar dacă lucrați din camere separate. Stay strong: la un moment dat îți va permite să deveniți colegi și te va lăsa să intri în biroul lui. ?

ALTE VIETĂȚI

Afli că în aceeași casă cu tine mai trăiește o pisică, iar ceilalți jură că locuiește acolo de câțiva ani. Partea bună e că pare un animal simpatic.

HEALTHY EATING

Frigiderul e de ceva vreme cel mai bun prieten al vostru și punctul de atracție al casei. Îl verifici din zece în zece minute, de parcă cine știe ce Zână Bună l-ar putea umple în lipsa ta cu bunătăți. Observi că nu s-a schimbat însă nimic și verifici din nou termenul de expirare al drojdiei cumparate în martie.

MOBILITATE

Știm că nu îți mai amintești cu exactitate prețul combustibilului, dar te felicităm pentru că ești la curent cu toate cotațiile internaționale pentru făină, mălai și diverse tipuri de conserve.

MODĂ

Ţinuta este, în ultima perioadă, esențială în viața ta. Mersul la supermarket sau la piaţă sunt evenimente la care nu îți mai poți face apariția în jeansi și un tricou banal.

CRĂCIUN

Mai sunt câteva zile și vine Crăciunul. Tradiționalul Secret Santa de la birou, ocazie cu care primeai invariabil o cană, nu se mai întâmplă în formatul clasic. Dar, spre bucuria producătorilor de căni, cadourile au fost anul acesta trimise prin curier și desfăcute live pe Teams, Skype, Hangouts, Zoom.
La tine? Tot așa?

În loc de încheie gânduri răzlețe:
Intrăm într-o perioadă de liniște, în care fiecare dintre noi se va concentra mai mult pe cele ale sufletului și va încerca să petreacă mai mult timp cu cei dragi. Bucurați-vă de fiecare clipă!

Alte știri

Tichetele de creșă 2025
Acordarea tichetelor de creșă în 2025 – Oportunități și reglementări
Tichetele de creșă reprezintă un sprijin financiar lunar destinat angajaților care au copii înscriși la creșă sau beneficiază de servicii similare de educație timpurie. Scopul acestora este de a acoperi integral sau parțial costurile aferente. Începând cu octombrie 2024, plafonul maxim…